Presa arabă a făcut marele anunț! Cu ce echipă semnează Dan Petrescu: „Acordul va fi anunțat oficial în curând”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Presa din Arabia Saudită a anunțat că Dan Petrescu ar urma să devină noul antrenor al clubului Al-Nassr. Ba mai mult tehnicianul român ar fi ajuns la un acord preliminar cu viitoarea lui echipă.

În prezent, portughezul Rui Vitoria este antrenorul celor de la Al-Nassr. Acesta a fost instalat pe banca formației arabe la începutul anului trecut.

Al-Nassr se află pe locul 15 din prima ligă saudită, cu șapte puncte obținute, după nouă meciuri jucate.

Dan Petrescu o va antrena pe Al-Nassr

Presa din Arabia Saudită susține că Al-Nassr ar fi ajuns la un acord preliminar cu Dan Petrescu, iar acest lucru ar urma să fie anunțat, în mod oficial, în curând.

„S-a terminat! Al-Nassr e aproape să numească succesorul lui Rui Vitoria. Portughezul a preluat clubul Al-Nassr în februarie 2019 și a condus echipa spre două trofee, dar rezultatele din ultimele luni au dus la o criză importantă.

Consiliul de Administrație al clubului Al-Nassr, condus de Safwan Al-Swaiket, este aproape de a angaja un nou antrenor pentru a-l succeda pe Rui Vitoria, după ce acesta a transmis că e gata să renunțe la post.

Al-Nasr a ajuns la un acord preliminar cu Petrescu pentru a prelua echipa, iar acordul va fi anunțat oficial în curând”, scriu jurnaliștii de la so3ody.com.

Dan Petrescu este liber de contract, după ce, luna trecută, s-a despărțit de campioana CFR Cluj. În locul acestuia, formația ardeleană l-a readus pe Edi Iordănescu.

CFR Cluj se află pe locul 3 din Liga 1, cu 30 de puncte obținute, după 14 meciuri jucate.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×